Tablou

Dacă mergi vreodată seara într-un parc trecut prin ani,

Ai să vezi, pe lângă arbori, frunze,  flori şi bolovani,

Tineri odihniţi şi sinceri, ce se ţin de mâini şi tac,

Dar zâmbesc, complet atraşi în sentimentul fără leac...

Dacă mergi vreodată seara printr-un parc cu tei bătrâni

Ai să vezi, pe lângă arbori, bănci din lemn şi poate câini, 

Tineri ce se plimbă-n voie şi nu ştiu că viaţa-i grea...

Se iubesc, şi-atât contează. Sunt doar ei: un el şi-o ea.

Dacă mergi vreodată seara printr-un parc îmbătrânit

Ai s-observi cum dragostea din jurul lui l-a-ntinerit!

Şi-ai să vezi cum un sărut şi-o-mbrăţişare-ntre copaci

Schimbă vântul şi-adierea. Ai să vezi! Şi ai să taci...

Dacă mergi vreodată seara printr-un parc ce-a-ntinerit

O să-ţi fie clar de-acum că numai cei ce s-au iubit

Au ştiut s-aducă famec spaţiului cam anodin

Plin de bănci, copaci şi oameni, unde nimeni nu-i străin...

Dacă te întorci vreodată într-un parc cu amintiri

Ai să simţi, pe lângă doruri, căutări şi regăsiri,

Că la parcul fără vârstă, străbătut de generaţii

Ai contribuit şi tu cu un sărut, la fel ca alţii!