Retorică

în ce spirale m-ai dansat

cu valsul în şolduri

suflet flămând?

ce piele ai purtat deasupra cărnii

arătându-te mie cu neostentaţie?

ce rochie epidermală ai îmbrăcat

ca să-mi apari

atâta de mult şi atâta de mereu

ca o lentilă pe ochi rămânându-mi?

cum ţi-ai aşezat ochii sub frunte

şi zâmbetul sub ochi?

prin ce măiestrie ţi-ai sculptat intuitiv

chipul iubitei mele niciodată văzute

pe faţa ta

maleabilă ca sufletele vulnerabile?

oh, iubito, mi-ai luat secundele

şi de secunde sunt obosit

odihneşte-ne

şi dă-ni-le înapoi!

vrei să schimbăm între noi secunde

cu buze descordate

şi irişi magnetici?

oare impresia vârfului de limbă

aduce minutul la un înţeles comun?

lasă-ţi zâmbetul să moară

căci trebuie

să pot şi eu învia în tine ceva!

ai vrea…?